Cursuri de calificare organizate de Direcția Agricolă
Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Galați organizează, în prima parte a noului an, o serie de cursuri de calificare. Astfel, chiar de luni, 30 ianuarie, la Tecuci, în strada Gheorghe Petrașcu nr. 64-66, a început cursul pentru lucrători în cultura plantelor, ce se va încheia la începutul lunii aprilie.
În primăvară, la Berești-Meria se vor organiza cursuri de tractorist, în perioada 1 martie - 12 mai, iar în intervalul 20 martie - 29 mai vor avea loc cursuri de apicultor, chiar la sediul DAJ Galați, din strada Domnească nr. 96. Pentru cele două acțiuni de calificare, înscrierile se fac până pe 28 februarie, respectiv, 17 martie 2023, cu mențiunea că nu vor mai avea loc alte cursuri de apicultori în acest an.
Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul DAJ cu copii după cartea de identitate și ultimul act de studiu, contravaloarea cursurilor fiind de 600 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.