Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Angajații din județul Galați au, în medie, salarii tot mai mari

Statistic stăm bine, practica ne omoară.

Ultimele luni din 2024 au venit cu o creștere a numărului de salariați din județul Galați, în luna octombrie fiind înregistrat cei mai mulţi angajaţi din cursul ultimului an. De asemenea, per ansamblu, s-a înregistrat și o creștere a veniturilor medii salariale, chiar dacă ele diferă de la un sector la altul. Potrivit datelor centralizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați, efectivul salariaților la sfârșitul lunii octombrie 2024 a fost de 122.995 de persoane, în creștere față de luna precedentă cu 164 de persoane. În același timp, față de luna octombrie a anului 2023, s-a înregistrat o creștere cu 1.058 de salariați.
Creșterea numărului de salariați este și mai mare dacă ne raportăm la evoluțiile de pe piața muncii strict în anul 2024. Astfel, în luna ianuarie a anului trecut, în județul Galați erau înregistrați 121.803 salariați, cu 1.152 mai puțini decât în prezent. Spre comparație, mai amintim că numărul de salariați a crescut până în luna aprilie, la 122.668 de persoane, pentru ca ulterior să ajungă, în iulie, la 122.722 de persoane. După o scădere în august, la 122.544 de persoane, s-a revenit pe crește din luna septembrie, cu 122.791 de angajați.

Salariul mediu net - 4.762 de lei

În ceea ce privește veniturile salariale, în luna octombrie 2024, câștigul mediul nominal brut în județul Galați a fost de 7.766 de lei, în ușoară creștere, respectiv cu 0,9 la sută, față de luna precedentă. În același timp, față de octombrie 2023, salariul mediu nominal brut a crescut cu 16,07 la sută.
După plata taxelor și contribuțiile sociale, salariul mediu net al gălățenilor a fost, în luna octombrie 2024, de 4.762 de lei, mai mare cu 0,66 la sută față de luna precedentă. De asemenea, față de luna octombrie 2023, câștigul salarial mediu net a crescut în județul Galați cu 13,81 la sută.
Această creștere a venit în special ca urmare a majorării, în iulie 2024, a salariului minim de la 3.300 de lei la 3.700 de lei brut, însoțită - parțial, cel puțin - de alinierea grilelor salariale la nivelul companiilor. Acest trend se va menține în continuare, inclusiv în prima parte a anului 2025, dat fiind faptul că deja avem o nouă creștere a salariului minim brut pe economie, de la 3.700 de lei la 4.050 de lei.
În același timp, veniturile salariale medii din județul Galați rămân sub media pe țară. La nivel național, în octombrie, câștigul salarial mediu net în luna octombrie a fost 5.268 de lei, prin urmare cu 496 lei peste salariul mediu net din județul Galați.
În plus, există o serie de diferențe salariale în funcție de sectorul de activitate. "La nivelul județului Galați, față de luna precedentă, câștigul salarial mediu nominal net în luna octombrie a crescut cu 1,78 la sută în Servicii, dar a scăzut cu 3,56 la sută în Agricultură, silvicultură și pescuit și cu doar 1,29 la sută în Industrie și construcții", precizează Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați. În aceste condiții, salariul mediu net din sectorul Serviciilor a ajuns, în octombrie 2024, la 4.944 de lei, urmat de Industrie și construcții, cu 4.422 de lei și Agricultură, silvicultură și pescuit, cu 3.957 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

12 comentarii

postat de Eugen Joi, 16 Ianuarie 2025 18:10 86.120.239.*** Link la comentariu

Doar că media salariaților nu câștigă salariul mediu. Câți din cei 120.000 de salariați câștigă salariul mediu? Doar o minoritate,iar o majoritate salariul minim pe economie.

postat de Camelia Joi, 16 Ianuarie 2025 18:21 86.124.202.*** Link la comentariu

Concluzie ? BUGETARII ridica stacheta salariala. Sa mai spuna cineva ca este greu la stat/buget.

postat de un observator Vineri, 17 Ianuarie 2025 01:29 86.124.201.*** Link la comentariu

Cum se spunea pe vremea lui Ceaușescu: avem minunate și mărețe realizări! Chiar credeți?

postat de DC Vineri, 17 Ianuarie 2025 02:10 86.120.239.*** Link la comentariu

Referitor la mediile calculate în statistică, Grigore Moisil a remarcat: "Dacă pui o fesă pe o plită încinsă și cealaltă pe un bloc de gheață, media e bună, dar în realitate ești vai de fundul tău!"

postat de Adrian Vineri, 17 Ianuarie 2025 02:52 86.124.201.*** Link la comentariu

La salariul mediu stăm bine, realitatea este însă alta. Dacă nu s-ar băga la calcul salariile bugetarilor s-ar vedea mai clar adevarul. Ing. angajați cu salariul net de 3600-4200 lei. Asta-i realitate

postat de ADYtza74 Vineri, 17 Ianuarie 2025 05:30 109.166.135.*** Link la comentariu

Creste salariul minim la 4050 ,salariații mai vad 2-3 sute in plus și se scumpesc toate de ieși mai rău din asta.

postat de Trandafir Ionel Vineri, 17 Ianuarie 2025 06:33 86.124.202.*** Link la comentariu

Dar de la Kaufland se pleaca cu tzosca tot mai goala

postat de florin Vineri, 17 Ianuarie 2025 07:19 86.124.203.*** Link la comentariu

Care din privați poate asigura 8400 brug pt a asigura 4762 net?În combinat 90% au brutul cît mediul din articol!Privatul strica media bugetarilor așa că pt o statistica corecta separați bugetarii

postat de Stefan Vineri, 17 Ianuarie 2025 07:19 109.166.134.*** Link la comentariu

Eu câștig 10.000 de lei, tu câștigi 1 leu.. statistic avem 5.000 de lei fiecare. Deci, tu de ce te plângi?

postat de Trandafirul Galben Vineri, 17 Ianuarie 2025 08:23 89.33.8.*** Link la comentariu

Bugetarii au salariile mari,cei din privat doar într-un procent mic,iar acei bugetari iau banii tot din ce produce privatul. Pentru că votăm PSD-PNL-UDMR. CHIAR NU NE TREZIM?

postat de magu Vineri, 17 Ianuarie 2025 08:32 109.166.130.*** Link la comentariu

in privat sunt salarii mai mari... evidet pt cei BUNI si PRICEPUTI! si da asa e la statistica iesa media, unii cu minimul, altii pe acolo, altii cu mult mai mult ...depinde de fiecare dintre noi !

postat de Ionut Luni, 20 Ianuarie 2025 03:18 86.124.202.*** Link la comentariu

Faceti separat media pentru bugetari si cea pentru cei din privat . Bugetarii au salarii mai mari, minivacante, vinerea program scurt , vouchere etc.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.