SAP a deschis în România un centru de consultanţă IT şi va angaja 400 persoane până în 2014
SAP România a deschis, miercuri, un centru care va furniza servicii de consultanţă IT cu valoare adăugată clienţilor grupului german SAP din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), şi intenţionează să angajeze 400 de consultanţi până în 2014, urmând să aloce în acest sens între 30 şi 40 milioane de euro.
Denumit Nearshore Delivery Center, noua entitate a rezultat din transformarea fostului centru al SAP Global Delivery Group, parte a diviziei SAP Consulting din Bucureşti, şi va include alte două birouri în România, la Timişoara şi Cluj-Napoca.
Centrul va furniza servicii în special pentru pieţele mature din vestul şi centrul Europei, pentru susţinerea proiectelor din Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Luxemburg şi Olanda.
"Centrele nearshore contribuie semnificativ la furnizarea de servicii cu costuri totale reduse, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii, a vitezei şi scalabilităţii. Cu această abordare, vom putea oferi clienţilor SAP servicii profesioniste printr-un sistem mixt de livrare, de la distanţă sau direct la sediul acestora, beneficiind de avantajul culturii, al limbii şi al fusului orar apropiat, în completarea livrărilor tradiţionale locale sau off-shore", a declarat preşedintele SAP EMEA, Franck Cohen.
SAP intenţionează să angajeze anual peste 100 de consultanţi în România, atât prin sistemul obişnuit de recrutare, cât şi prin programul SAP Academy, derulat în cooperare cu principalele centre universitare din România, respectiv Universitatea Politehnică şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum şi Universitatea de Vest din Timişoara.
SAP este unul dintre principalii jucători mondiali în domeniul aplicaţiilor software pentru afaceri, cu peste 105.000 de clienţi. SAP România a fost înfiinţată în 2002, activitatea fiind concentrată pe vânzări şi marketing, precum şi pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluţiilor SAP.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.