Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campanie de la universitate la groapă

A început încăierarea. Evident, cele mai multe victime se vor înregistra în rândul colateralilor, că doar n-or să handicapeze dintr-ai lor (nu că aceia ar fi deja...).

Ţipetele zilei vin de la Tg. Mureş, unde autonomia universitară e presată la învăţământ în limba udemeristă. Şi care-i problema? De ce ni se dau conaţionalii de ceasul morţii? Dacă nu plac concetăţenii de altă etnie, apăi doctori tre’ să-i faceţi, că sigur nu-i mai găsiţi prin ţară în câţiva ani. Au plecat, vorba aia, ai noştri mioritici, darămite bacii ungureni obişnuiţi de mult cu duca. În goana calului chiar!....

Pedeleii dau strigături după aliaţi, că nu s-au înţeles cu unepereii. Cezar Preda se plânge că subordonaţii, pardon! colegii de partid ai lui Gabriel Oprea „încearcă să tragă spuza, să obţină avantaje electorale”. Deci: udemeriştii nem tudom roman, uneperiştilor le ţine partea generalul cu cel puţin tot atâtea dosare în sertar câte are şi căpitanul, opoziţia e în grevă... Câte motive ca legea de recuperare a tăierilor să nu întrunească nici cvorumul de-o asumare, darămite o majoritate la vot! Da’ ce credeaţi că dă Băsescu înapoi procentele tăiate? Doamne-fereşte! După cum speră, dacă ies tot ai lui, cine plăteşte?

PNL ţipă excluderea lui Teodor Meleşcanu. Abia acum, la două săptămâni după ce a fost înscăunat la SIE? Problema e însă alta: pe cine să credem? Pe Meleşcanu care a anunţat că se autosuspendă din PNL sau pe Crin Antonescu care anunţă că-l va exclude din PNL? Eu cred că Teo are dreptate: cu urechile lui poate pluti deasupra oricărui „obiectiv”, indiferent câte scrumiere, mobile, telefoane mobile, tablouri sau alte „dispozitive” ar fi „excluse” din sediul partidului.

Vajnic căpitan de vas, şi Băsescu miorlăie şi el a campanie. N-a uitat petrolierul pe care îl comanda şi s-a luat la trântă cu Petromul, ca şi cum Dusterul şi Loganul le-ar alimenta la baterie... Sau poate că le, la aia de la gheaţă, mai ştii? Evident, nici la lacrimile din dotare n-a renunţat. Deja şi-a pregătit o figură umilă, de crocodil de apă sărată...

Şi-n Galaţi huruie campania, respectând proporţiile. La centru zăngăne orgoliile, la noi mocneşte din nou a surpare groapa falezei. Nu-i de colo totuşi. Ultima oară a-nghiţit câteva sute de mii de euro. De vreme ce tot se mai cască, probabil că n-a înghiţit destul şi (para)-ndărăt.

Dar cum spunea preşedintele, toate au o limită! De ce râdeţi?...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.