Revolution Reloaded

Cu doar o săptămână înainte de desfăşurarea alegerilor legislative, Egiptul este zguduit de un nou „cutremur” social. Piaţa Tahrir din Cairo, devenită pentru mulţi simbolul „primăverii arabe”, a (re)devenit scena unor confruntări violente între autorităţi şi manifestanţi. De această dată, nu mai este vorba doar de o singură persoană, de doborârea unui dictator, Hosni Mubarak, ci este pus în discuţie întregul angrenaj de putere al ţării. Manifestanţii, majoritatea activişti islamişti, cer demisia nu numai a mareşalului Hussein Tantaui, şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate, ci şi punerea puterii militare sub control civil. În fapt, îndepărtarea de la putere a lui Mubarak nu a schimbat în mod fundamenta şi modul de conducere al ţării.

Arma a pus în practică doar un fel de „glasnost” militarizat, iar limitele aceste libertăţi limitate se văd în proiectul noii Constituţii propus de consiliul generalilor. Armata vrea să rămână deasupra societăţii civile, partidelor, alegerilor şi, în final,  deasupra legii aplicate simplilor cetăţeni. Dacă în ce priveşte partidele constituite după modelul politicii occidentale nu vedem prea multă energie, activismul islamic a crescut de la zi la zi şi a devenit o forţă capabilă să conteste puterea militară.

Din acest punct de vedere poate nu este exagerat să spunem că am putea asista începuturile unei noi revoluţii, poate una de natură islamică. Desigur, rămâne de văzut dacă revoltele de la Cairo vor avea cu adevărat puterea de a se transforma într-o revoluţie. În condiţiile în care armata are armele, forţa de represiune, singura şansă a „revoluţiei” ar fi să capete dimensiuni de masă, aşa cum s-a întâmplat în timpul „primei revoluţii”. Mulţimea este, totuşi, o forţă adeseori capricioasă.

Activiştii islamişti poate că ar fi dispuşi să meargă până în pânzele albe, dar o parte din populaţia care a ieşit cândva pe străzi împotriva lui Hosni Moubarak pare astăzi obosită şi derutată de vârtejul adus de originala democraţie egipteană. Acum, armata este cea care promite ordine şi disciplină. Şi linişte. Iar de asta se ocupă chiar acum în piaţa Tahrir.