Handicapul nesimţirii
Vă mai amintiţi de reportajele despre soarta persoanelor cu dizabilităţi, reportaje care erau foarte în vogă în urmă cu cinci-şase ani şi care îţi dădeau fiori şi te făceau să te bucuri de fiecare cli...
Vă mai amintiţi de reportajele despre soarta persoanelor cu dizabilităţi, reportaje care erau foarte în vogă în urmă cu cinci-şase ani şi care îţi dădeau fiori şi te făceau să te bucuri de fiecare cli...
Protestul profesorilor mi-a redeschis o rană. E vorba despre modul în care ne-am obişnuit noi să judecăm lucrurile doar după aparenţă. Fără să le vedem conţinutul. Iar când l-am mai auzit şi pe preşed...
Încet-încet, în anii de după Revoluţie, prefecţii au ridicat din ce în ce mai puţin glasul la primari, dar primarii tot n-au rămas de capu` lor! De duminică, ne-am mai descentralizat puţin! De fapt, s...
Cel mai înfierbântat eveniment neoficial a fost ieri starea primarului urbei. În Capitală se arunca în luptă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, şeful Executivului învinuia fosta guvernare că di...
Deşi campania electorală pentru europarlamentare a început binişor, bătălia de replici prin ziare, talk-showurile, bârfele, apropourile, toate vorbesc numai şi numai despre… alegerile prezidenţiale di...
Se mai îndoieşte cineva că pentru noi, românii, alegerile europarlamentare sunt pur şi simplu un fel de antrenament pentru alegerile prezidenţiale? Mai crede cineva că domnii prezidenţiabili merg prin...
Dacă România tropăie desculţă şi ameţită pe ogoarele Europei, nu-i numai vina celor care o ghidonează. O responsabilitate, poate la fel de importantă, poartă şi oamenii care au cerut sau ar fi trebuit...
Încerc de ceva vreme să-mi explic dispariţia coloratului personaj care ne-a înseninat deceniile comuniste. Unde a dispărut Bulă al nostru, după 1989? De ce el şi familia lui, prezenţi în toate bancuri...
Anunţul Guvernului, potrivit căruia creditele pentru prima locuinţă vor fi garantate în limita a 60.000 euro s-a prins cum nu se putea mai bine într-un colţ al tabloului cu fundal dezlânat care ilustr...
Criza ne trage de urechi, ne fluieră prin buzunare. Ne plângem, dăm din umeri când suntem întrebaţi. Spunem că nu găsim cale de ieşire, dăm vina pe Guvern, pe agenţiile secrete care conduc lumea. Trag...
Motivul este vechi şi arhicunoscut. Secrete murdare, pete ascunse… Inclusiv editorialul acesta a mai fost scris. Să tot faci teoria chibritului privind partea nevăzută a lucrurilor, cea ruşinoasă, vi...
Dacă tot facem clasificarea nesimţiţilor şi mitocanilor pe categorii sociale şi profesiuni, nu-l putem uita pe mitocanul patru ori patru, grosolanul de la un volan normal sau hahalera pe patru roţi, i...
Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândră de aceasta, vorba lui Caţavencu. Că n-am scris, adică, despre şoferii de maxi-taxi şi comportamentul lor cotidian. Dacă „voi progresul cu orice preţ”… ...
Suntem buni spectatori. Ne uităm, observăm, ne scărpinăm, ridicăm din umeri, trecem mai departe. Nu înregistrăm mare lucru, doar informaţii uşoare, nu ne încărcăm memoria. Duminică. Alegeri europarlam...
Să vadă toată Europa că ştim să ne promovăm „chestiile”. Ieşim în lume – nu cu Dracula, nu cu munţişorii noştri frumoşi, nu cu olimpicii prea inteligenţi pentru ţara aceasta – ci cu euro-ciudăţeniile...
„Şi cu ce-ţi mai sunt eu dator matale?!” – se stropşi un tânăr bine îmbrăcat către un bătrânel matol şi urât mirositor. „Mă, îmi eşti dator: doar eu te-am făcut!” – îl apucă bătrânul de cămaşă. „Şi?!”...
Cum fiecare şi-a făcut o primă impresie despre eurodeputaţii pe care îi trimitem în Parlamentul European, acum lumea stă la taclale şi analizează „legitimitatea” anumitor persoane care ne vor reprezen...
Lista mojiciilor rămâne deschisă. Domenii gârlă. Important este să vă ţină nervii. Dacă intri prea adânc în experienţa personală, te poţi, Doamne fereşte, îmbolnăvi. Ştiţi, chestia cu stresul… Pe când...
Exilat în talentul său extraordinar de creator de limbă, Eminescu nu poate fi încă tradus la înălţimea suficientă, pentru „export”! Poezia sa în/cântătoare l-a zidit în România… Iar uriaşa sa operă ju...
Credeam că noi, românii, deţinem monopolul nesimţirii, că la noi dezorganizarea atinge cote de-a dreptul artistice, că nu avem egal când e vorba să ne purtăm urât cu oamenii. Ei bine, nu. Am trăit rec...