Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

GRAV ACCIDENT în apropiere de Galați. Trei mașini s-au ciocnit violent

Un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc în această dimineață pe DN 26, în zona localității Tulucești. Potrivit informațiilor obținute de polițiști de la fața locului, reiese că cel care a provocat coliziunea a fost un șofer în vârstă de 64 de ani, aflat la volanul unei mașini cu care se deplasa dinspre Galați către Tulucești. Într-o curbă, bărbatul nu ar fi redus viteza și a derapat pe carosabilul umed, pătrunzând pe contrasens unde a lovit o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 50 de ani. La rândul său, un alt autoturism care venea dinspre Tulucești, condus de un șofer în vârstă de 42 de ani a fost antrenat în coliziune.

”În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei de 62 de ani, pasageră în primul autoturism, a șoferului din primul autoturism și a unui bărbat, pasager în cel de-al doilea autoturism. În urma testării, a rezultat că niciunul dintre conducătorii auto implicați nu consumase alcool”, a precizat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Cei trei răniți au fost duși la Spitalul de Urgență din Galați pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.