Maşini de lux furate, vândute de bune la Galaţi
Zeci de gălăţeni au rămas fără maşinile străine cumpărate de la diverse persoane, după ce în privinţa autoturismelor, majoritatea de lux, au fost emise alerte de furt din mai multe state europene. Poliţiştii din Galaţi au depistat, numai în cursul anului 2017, 20 de astfel de autoturisme, unele din clasa de mijloc, dar cele mai multe limuzine de zeci de mii de euro, în privinţa cărora existau semnale că fuseseră sustrase, aduse în ţară şi înmatriculate "prin mijloace frauduloase", aşa cum susţin anchetatorii. Italia, Germania, Spania, Suedia, Danemarca şi Norvegia sunt statele de pe teritoriul cătora au fost, se pare, sustrase maşinile care au ajuns ulterior în România, unde au fost mai apoi vândute amatorilor de maşini bune, second-hand, care nu le cunoşteau, cel puţin la nivel declarativ, adevărata provenienţă. Numai în ultimele două săptămâni, două astfel de limuzine au fost recuperate de poliţiştii de la Furturi Auto.
"În luna decembrie, poliţiştii gălăţeni au recuperat două astfel de autoturisme, în valoare de 27.000 euro şi 18.000 euro, reclamate ca fiind sustrase, primul din Germania, cel de-al doilea din Italia. Maşinile au fost ridicate din posesia deţinătorilor şi indisponibilizate, urmând ca autorităţile din cele două state să fie informate despre identificarea acestora, prin intermediul canalelor de comunicare internaţională", precizează cms. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Poliţiştii le recomandă celor care vor să cumpere maşini aduse din străinătate să le verifice situaţia la RAR, pentru a evita situaţia în care autoturismele date în urmărire internaţională să le fie ridicate şi indisponibilizate de organele judiciare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.