Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ANM: Precipitaţii mixte, polei şi ger, până duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, până duminică, precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, precum şi intensificări ale vântului, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi, pe arii mai restrânse, în restul teritoriului. De asemenea, ANM a instituit un cod galben de ger în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi cod portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.

Conform meteorologilor, până pe 4 martie, la ora 10,00, se anunţă precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, dar şi intensificări ale vântului. "În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi, pe arii mai restrânse, în restul teritoriului", anunţă ANM.

Pentru judeţul Galaţi, meteorologii au emis un cod portocaliu de ger, valabil până vineri, la ora 11,00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.