CONCURS de muzică uşoară în oraşul vecin
Până pe 12 martie 2018 se fac înscrieri la Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, organizat de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila. Pe 23 martie 2018, în Sala de concerte a Palatului “Lyra” din Brăila, va avea loc cea de-a noua ediţie a concursului.
Competiţia este structurată pe trei categorii de vârstă: 7-10 ani, 11‑14 ani şi 15-18 ani (neîmpliniţi în ziua concursului), iar înscrierile se fac până pe 12 martie 2018 pe e-mail vespasianlungu@yahoo.com, documentele necesare regăsindu-se pe www.vespasianlungu.ro. Concursul este încadrat în seria de manifestări dedicate împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a oraşului Brăila şi Centenarului Marii Uniri.
Juriul este compus din personalităţi marcante ale muzicii uşoare româneşti: preşedinte - Adrian Ordean (compozitor, interpret); Viorela Filip (profesor canto, compozitor, interpret); Marinela Popa (profesor canto, interpret - şef secţie Şcoala de Arte şi Meşteşuguri "Augustin Bena” Alba-Iulia); Codruţ Croitoru (solist Trupa “Schimbul 3”, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti); Mariana Iordache (profesor canto - Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila).
Detalii se pot obţine la telefon 0239/612104 sau pe e-mail vespasianlungu@yahoo.com.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.