Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Veneţia cu vene violete

* Festival la biserică: Biserica ortodoxă română „Sfântul Apostol Toma" din localitatea americană St. Louis îi aşteaptă pe românii aflaţi în această parte a lumii la Festivalul sau anual, ce se va derula în perioada 10-11 octombrie, la adresa 6501 Nottingham Ave, St. Louis, MO 63109.

* Plimbare poetică în Veneţia: Veneţienii pot face o plimbare poetică, astă seară, sâmbătă, alături de scriitoarea româncă Ruxandra Cesereanu, care îi va conduce pe podurile şi prin piaţetele veneţiene ce au inspirat poemele cuprinse în volumul "Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane", semnat de poeta româncă.

* Peisajele din Banat: În perioada 12-24 octombrie, sălile de expoziţie aflate la primul etaj al palatului Correr, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, vor găzdui două expoziţii inspirate din peisajele bănăţene: „Impressioni del Danubio" („Impresii de la Dunăre") de Hildegard Klepper-Paar şi „Le porte di Timişoara" („Porţile Timişoarei") de Walther Konschitzky.

* Gravura la Castelul Sant Angelo din Roma: Accademia di România din Roma şi Galleria dei Greci prezintă începând cu data de 8 octombrie expoziţia personală de pictură şi grafică "Nosce te ipsum" a artistei Doina Botez, în prestigioasa Sală a Coloanelor de la Muzeul Naţional de la Castelul Sant Angelo din Roma.

* «Constantin şi Elena» în Portugalia: Documentarul românesc «Constantin şi Elena», de Andrei Dăscălescu, va fi proiectat în competiţia internaţională a festivalului Doclisboa, care se va desfăşura între 15 şi 25 octombrie la Lisabona.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.