Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vremea va rămâne extrem de rece și marți. Cum va fi la Galați

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de lapoviţă, ninsoare, polei şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi după-amiază, 20 martie 2018, în 19 judeţe din Oltenia, Muntenia şi Banat, precum şi în municipiul Bucureşti. Astfel, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, izolat mai însemnate cantitativ, în jur de 15-20 l/mp, şi se va produce polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 50-55 km/h, iar în zona montană înaltă şi pe litoral va atinge 65 km/h.

Pe de altă parte, la nivelul întregii ţări, rămâne în vigoare informarea meteo de vreme deosebit de rece.

Cum va fi la Galați

Marți, 20 martie 2018, cerul va fi înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de -1 grad Celsius, iar pe timpul nopţii mercurul în termometre va coborî până la circa -6 grade Celsius. Şansele de ninsoare sunt de sută la sută. Vântul va sufla moderat, cu o viteză de până la 25 de kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 752 mm coloană de mercur, iar umiditatea nu va depăşi 94 la sută. (VLG)

(Din surse on-line)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.