Cinci răniţi, în două accidente rutiere
Cinci persoane au fost rănite şi tot atâtea autoturisme, avariate, în urma a două evenimente rutiere petrecute luni, în Galaţi, având drept cauză comună nerespectarea distanţei corespunzătoare. Primul accident a fost pe bulevardul George Coşbuc, din vina unei şoferiţe de 20 de ani, care nu a redus viteza la timp pentru a evita coliziunea cu o altă maşină aflată în faţa sa şi pe care a proiectat-o într-un alt autoturism, care, se pare, ar fi oprit brusc. În urma impactului, conducătorul auto din cea de-a doua maşină, precum şi o femeie de 60 de ani, pasageră în acelaşi autoturism, au fost răniţi.
Câteva ore mai târziu, un accident similar a avut loc pe strada Brăilei, în zona băncilor. Un şofer de 43 de ani a fost cel care nu a păstrat distanţa faţă de o maşină la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, impactul care a urmat soldându-se cu rănirea celor doi şoferi şi a unui tânăr de 17 ani, pasager în prima maşină. În urma testării cu etilotestul, a reieşit că şofertul de 43 de ani avea o alcoolemie în aerul respirat de 0,99 la mie, cauză din care este cercetat pentru conducere în stare de ebrietate. Deoarece în urma analizelor de sânge a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 2,05 la mie, poliţiştii l-au reţinut, urmând ca magistraţii să dispună o măsură legală. În cazul ambelor accidente, au fost întocmite dosare pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.