Mașină LOVITĂ DE TREN din cauza unui șofer neatent
Accident, vineri seară, 27 aprilie 2018, pe calea ferată din comuna Piscu, județul Galați. Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a oprit la trecerea cu calea ferată, a așteptat să treacă un tren, dar nu a observat că, din sens opus venea o altă garnitură, astfel că mașina a fost lovită.
”Șoferul de 24 de ani a oprit la trecerea de cale ferată de la Piscu, semnalizată doar cu indicatoare. Tânărul a așteptat să treacă trenul dinspre Tecuci spre Galați, apoi s-a pus din nou în mișcare. Șoferul nu a fost atent și nu a observat că, din sens opus, venea un alt tren care circula dinspre Galați spre Tecuci. Autoturismul a fost lovit de tren, iar în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 17 ani, pasageră în dreapta față a autoturismului”, ne-a explicat comisar șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați.
Tânăra a fost transportată la spital de un echipaj al ambulanței venită la fața locului, pentru investigații suplimentare. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, nu a fost rănit, dar s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.