Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bolnavii de cancer au rămas fără patru medicamente esenţiale

Bolnavii de cancer din România au rămas fără patru medicamente esenţiale în tratamentul bolii, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Pacienţilor Bolnavilor de Cancer din România, citat de hotnews.ro. Potrivit sursei citate, pe lângă Cisplatin, mai lipsesc Bleomicin, Osetron şi Folinatul de calciu.

Citostaticele care lipsesc din România nu sunt medicamente scumpe. Cu toate acestea, pacienţii nu le pot găsi în ţară, motiv pentru care sunt nevoiţi să le cumpere din ţări vecine, precum Ungaria sau Republica Moldova, sau să aştepte să le fie trimise de către cunoscuţi din străinătate.

Producătorii şi distribuitorii de medicamente, pe de o parte, şi reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, de cealaltă parte, spun la unison că de vină pentru această situaţie este politica de stabilire a preţurilor medicamentelor a autorităţilor din România. Concret, pentru producătorii şi distribuitorii din industria farmaceutică nu mai este rentabil să aducă astfel de medicamente în ţară, deoarece, din punct de vedere financiar, ies în pierdere.

Cantităţi zero sau insuficiente

Cisplatinul este un citostatic esenţial folosit în aproximativ 85 la sută din tratamentele pentru tumorile solide. Printre tipurile de cancer în care acest medicament este eficient se numără cel testicular, de sân, ovarian, cervical, de plămâni sau cerebral, pentru a numi doar câteva. În ceea ce priveşte acest medicament, care a fost adus săptămânile trecute de Ministerul Sănătăţii, cantitatea a fost total insuficientă pentru a acoperi nevoia din unităţile sanitare, arată Cezar Irimia.

Tăcerea celor responsabili

În cadrul unui forum farmaceutic, Robert Popescu, preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, a explicat că de vină pentru lipsa medicamentelor ieftine din piaţa românească e mecanismul de preţuri stabilit de autorităţi. "Am ajuns într-o situaţie nu de lumea a treia, de lumea a patra, de lumea a cincea, dacă există o asemenea definiţie. Iar cei care sunt responsabili nici măcar nu se obosesc să vină să stea lângă noi", a explicat Robert Popescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.