A doua zi de Sărbătoare a Cărţii la Galaţi. Lansări, dezbateri, simpozioane. PROGRAM
Festivalul Internaţional al Cărţii "Axis Libri", deschis oficial în cursul zilei de miercuri, 13 iunie 2018, joi, 14 iunie 2018, îşi va începe programul la ora 10,00, cu un concert matinal realizat de Fanfara "Valurile Dunării".
De la ora 10,30, vor avea loc lansări de la Editura "Olimpias" - carte pentru copii. De la 11,00, în Sala "Mihai Eminescu" de la Biblioteca "V.A. Urechia", este programat simpozionul "Palatul CED (sediul primei instituţii europene din România) - monument de arhitectură cu rezonanţă istorică". De la 11,30, "O călătorie imaginară prin Europa - prezentări Lap Book", cu elevii clasei a III-a B, de la Şcoala Nr. 28. De la ora 12,00 până la ora 20,00, vor avea loc lansări: "Nicolae Testemiţanu - nume devenit simbol", de Constantin Eţco, revista "Tecuciul literar artistic", "Miracolul reîntregirii", de Christian Mocanu, "Copilul Dunării", ed. bilingvă, româno-spaniolă, traducere Gabriela Banu; "Ediția Mihai Eminescu - o sută și una de poezii", de Theodor Codreanu, Ed. Academiei Române, "Lucian Blaga - oameni esențiali din viața lui", de Zenovie Cărlugea; "Noir de București", antologie de Bogdan Hrib; "Schițe de iubire", antologie de povestiri romance, "Scrieri pentru copii, de la bunica", colecţie de carte pentru copii a Editurii "Arco Iris". La ora 19,00, Editura "Princeps Multimedia" şi invitaţii săi de la Iaşi şi Chişinău organizează un dialog cu academicienii Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija. Seara se va încheia cu muzică de estradă, cu soliştii Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard."
{gallery}festival-carte-axis-libri-2018{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.