Ziua Drapelului şi restricţii de trafic
Gălăţenii sunt invitaţi să participe, astăzi, la manifestările dedicate Zilei Drapelului Naţional, organizate de Primărie. Începând cu ora 11,00, sunteţi aşteptaţi la slujba de sfinţie a Drapelului, la Catedrala Arhiepiscopală, care va dura 30 de minute şi va fi urmată de o procesiune până în Grădina Publică, în Piaţa Tricolorului.
Manifestările din Grădina Publică vor debuta la ora 11,40, cu primirea onorului, şi vor continua cu evocarea însemnătăţii zilei şi a semnificaţiei culorilor Drapelului Naţional, aducerea şi legarea Drapelului la catarg, Binecuvântarea Drapelului, înălţarea Drapelului pe catarg, intonarea Imnului de Stat al României şi un microrecital susţinut de Fanfara Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”. Ceremonia se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Primăria precizează că, între orele 11,30 şi 11,40, se va închide circulaţia pe strada Domnească, între străzile Basarabiei şi Dimitrie Bolintineanu, pentru desfăşurarea procesiunii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.