Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Miercuri, COD GALBEN de ploi torenţiale. Cum va fi vremea la Galați

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ploi torenţiale, ce vizează Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei.

Avertizarea este valabilă miercuri, 27 iunie 2018, de la ora 3,00 şi până la ora 23,00.

Potrivit ANM, începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri, aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Îndeosebi în estul şi sud-estul ţării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.

Cum va fi vremea la Galați

Miercuri, 27 iunie 2018, la Galați, cerul va fi înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 26 grade Celsius, iar pe timpul nopţii mercurul în termometre va coborî până la circa 19 grade Celsius. Şansele de precipitații sunt de sută la sută. Vântul va sufla slab, cu o viteză de până la 15 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 757 mm coloană de mercur, iar umiditatea nu va depăşi 83 la sută.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.