Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ATENȚIONARE. Ploaie de amenzi uriaşe în traficul gălăţean

Peste 480.000 de lei este valoarea totală a amenzilor aplicate în traficul din Galaţi în ultima săptămână, valoarea cumulată a sancţiunilor aplicate îndeosebi şoferilor fiind una dintre cele mai mari de la începutul acestui an.

Poliţiştii au pus radarele la treabă şi nu puţini au fost cei care au picat testul cu aparatul de măsurat viteza, 549 de şoferi fiind sancţionaţi pentru depăşirea limitelor legale. Ei au fost urmaţi de 271 de conducători auto care au "uitat" să îşi cupleze centurile de siguranţă şi de alţi 119 care au pornit la drum fără documente la ei. 34 de şoferi au fost sancţionaţi pentru depăşiri neregulamentare, iar 33, pentru neacordare de prioritate, majoritatea la trecerile de pietoni. 29 de şoferi au fost buni de plată pentru că au folosit telefoanele mobile în timpul condusului. 104 şoferi au rămas fără permise ca urmare a abaterilor înregistrate. În zece cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale, cele mai multe, şase, pentru conducere sub influenţa alcoolului. Trei persoane sunt cercetate pentru conducere fără permis, iar una, pentru părăsirea locului accidentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.