Accident cu căruţa, pe drum european
Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui septuagenar a avut loc pe DE 581, în apropiere de Priponeşti. Cauza, neacordarea de prioritate, obligaţie încălcată chiar de victima impactului. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, aflat într-o căruţă cu care mergea pe un drum de exploataţie agricolă, nu ar fi oprit pentru a se asigura la intrarea pe şoseaua principală şi ar fi ajuns chiar în calea unui autoturism condus de un bărbat de 31 de ani. În urma impactului, căruţaşul a fost rănit, poliţiştii stabilind în privinţa acestuia că avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,79 la mie. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească circumstanţele care au dus la producerea evenimentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.