A băut bine şi apoi s-a urcat la volan
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au observat, marţi dimineaţă, 24 iulie 2018, în apropierea localităţii de frontieră Frumuşiţa, un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în România, care avea o direcţie de deplasare sinuoasă. Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea mijlocului de transport.
În urma verificărilor specifice efectuate, oamenii legii au constatat faptul că la volanul mijlocului de transport era cetăţeanul român Sorin D., în vârstă de 31 ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost dus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Galaţi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării lui Sorin D. cu aparatul etilotest a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi, în vederea recoltării de mostre biologice.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în luni seară a consumat băuturi alcoolice în localitatea Scânteieşti, iar în momentul în care a fost oprit de poliţiştii de frontieră se deplasa spre municipiul Galaţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.