Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alertă pe Aeroportul Sibiu

Peste 400 de persoane au fost evacuate, joi, 26 iulie 2018, de pe aeroportul din Sibiu din cauza unui miros înțepător. Aeroportul a fost închis timp de aproape două ore, motiv pentru care cinci curse au decolat cu întârziere, fiind afectați aproximativ 650 de pasageri, informează Digi 24. Este vorba despre cursele către Basel, Antalya, două curse către Munchen şi una către Londra.

Reprezentanţii Aeroportului Sibiu au anunţat, joi seară, că activitatea a fost reluată, după ce echipele speciale au luat probe din aer pentru a identifica substanţa care a produs mirosul înţepător din cauza căruia a fost necesară evacuarea terminalului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, citat de Mediafax, mirosul înţepător din cauza căruia a fost evacuat aeroportul ar putea fi de la un spray lacrimogen.

„ISU Sibiu a fost solicitat să intervină la Aeroportul Sibiu pentru identificarea unei substanţe necunoscute, emanate în aeroport. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu autospeciale de intervenţie şi ambulanţe SMURD. Echipa CBRN a ISU Sibiu a acţionat imediat pentru prelevarea probelor de aer, în vederea identificării substanţei. A fost găsit un spray cu substanţă care provoca iritaţii, presiune la nivelul căilor respiratorii şi a ochilor”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU.

Sursa foto: Mediafax

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.