Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pe 16 şi 17 august, se lucrează la permise, înmatriculări şi paşapoarte

Guvernul a dat o hotărâre prin care bugetarii vor avea liber în perioada 15-17 august. În unele instituţii, însă, va fi o singură zi liberă, respectiv 15 august. Aşa se va întâmpla la Biroul Apostilă, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple şi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, toate aflate în subordinea Prefecturii Galaţi. Conform unui comunicat de presă, "Instituţia Prefectului - judeţul Galaţi nu va avea program cu publicul în aceste zile, cu excepţia Biroului Apostilă, a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple şi a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Cele trei servicii vor onora toate programările din aceste zile şi vor derula operaţiunile specifice, în cadrul programului normal de lucru, diferenţiat pe categorii de activităţi (primiri, eliberări documente etc.), program care se găseşte pe site-ul Instituţiei Prefectului". Cei care au programări la serviciile mai sus menţionate trebuie să ia în calcul faptul că alte instituţii nu vor lucra, aşa că trebuie să se ocupe, din timp, să îşi plătească taxele necesare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.