Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comercianţii de maşini, verificaţi de poliţiştii locali

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi a Biroului Evidenţa Persoanelor au derulat un plan de măsuri privind identificarea persoanelor fizice sau juridice care deţin parcuri auto în vederea promovării şi/sau comercializării de autovehicule.

Scopul acţiunii a fost acela de a identifica  persoanele sau firmele care au astfel de activităţi fără a respecta prevederile legale (fără autorizaţii de funcţionare, fără acordul autorităţii administraţiei publice locale, ocuparea domeniului public ilegal, etc.).
În urma acestor acţiuni, poliţiştii locali au verificat zece agenţi economici/persoane fizice şi au aplicat zece sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 de lei. Patru dintre amenzi au fost date pentru încălcarea prevederilor O.G nr. 99/2000, pentru efectuarea de activităţi de comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege.
Actele normative în baza cărora poliţiştii locali fac aceste controale şi aplică sancţiuni sunt: Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, HCL nr. 260/2018, pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi, HCL nr. 728/2017, privind condiţiile de ocupare a domeniului public în vederea desfăşurării activităţilor comerciale, O.G nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi Legea nr. 252/2003, privind Registrul Unic de Control.
Având în vedere că parte dintre cei care deţin parcuri auto s-au sustras controlului, prin diverse moduri, acţiunea poliţiştilor locali va continua şi în perioada următoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.