Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PREMIERĂ | Campionatul Mondial de navomodele, la Galați. Expoziții impresionante

Expoziția Campionatului Mondial de navomodele, clasa C, machete, își va deschide, astăzi, oficial porțile pentru publicul larg, în holul Universității "Dunărea de Jos". Programul de vizitare este zilnic, între orele 9.00 şi 18.00.

Evenimentul, desfășurat sub egida Federației Internaționale Naviga, este în premieră în România, și este organizat în colaborare de CS Universitatea Galați, Universitatea "Dunărea de Jos", cu sprijinul Primăriei Galați (care a alocat suma de 21.000 de lei).

Trei comisii, formate din câte trei membri și un secretar, vor juriza cele peste 200 de modele din 13 țări participante: Kazahstan, Belarus, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Italia, China, Franța, Cehia, Olanda, Germania, Croația și România. "Jurizarea va fi făcută diferit față de Campionatul Național. Dacă la Naționale, juriul este cel care merge la modele, la Mondiale, fiecare participant se prezintă cu modelul la juriu, care îl va nota", a spus unul dintre organizatori. România este prezentă cu un lot format din sportivi de la șapte cluburi din țară și va avea expuse 59 de modele.

Damen - 125 de ani de istorie

În paralel cu expoziția "Mondialului", în holul Universității se află și cea a companiei olandeze Damen Shipyards Galați, aflată la ceas aniversar. "Pentru a ilustra în cel mai larg înţeles cei 125 de ani de excelenţă în construcţii navale la Galaţi, organizăm o expoziţie care va fi deschisă în holul Universităţii "Dunărea de Jos" în perioada 2 septembrie - 31 decembrie. Expoziţia cuprinde fotografii, cărţi poştale, hărţi, cărţi şi alte obiecte speciale, care ilustrează bogata istorie a şantierului nostru, intrarea fiind gratuită", se arată în comunicatul trimis de Damen.

Printre exponante se află poza atelierului de turnătorie al lui Gh. Fernic & Asociaţii, imagini din anii ´60, iar vizitatorii vor putea descifra o lungă istorie în alb-negru, cu oameni şi oţel, a portului vestit pentru construcţia de corăbii încă din secolul al XVIII-lea. Unele fotografii vorbesc şi despre împletirea istoriei româno-olandeze. De pildă, cea a puitorului de mine "Amiral Murgescu", construit în 1941 în Şantierul "Gh. Fernic", după planurile companiei olandeze I.V.S., cu motoare Krupp şi tunuri Rheinmetall, sau fotografia lansării la apă a "Marsuinului", asamblat la Galaţi în 1944, pe baza planurilor submarinelor miniere ale şantierului naval olandez Kantoor Scheepsbow din Haga.

{gallery}expozitie-navomodele-universitatea-galati{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
SB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.