Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şoferii beţi, omniprezenţi în trafic

Mai mulţi conducători auto, aflaţi în stări avansate de ebrietate, au fost depistaţi în ultimele zile pe străzile din judeţul Galaţi, unii dintre ei îmbinând starea bahică cu lipsa permisului de conducere.

Cel mai grav a comis-o un localnic de 57 de ani din comuna Munteni, care, aflat la volanul unei maşini cu care se plimba prin sat, a vrut să facă o manevră de întoarcere pe uliţă, dar a intrat direct prin uşa unui garaj, avariind inclusiv maşina aflată în interior. Poliţiştii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,14 la mie în aerul expirat şi că nu deţinea niciun fel de permis de conducere.

Băutura i-a adus necazuri şi unui bărbat de 45 de ani din Râmnicu Sărat, oprit în trafic la Corod. Potrivit agenţilor care l-au testat, acesta avea o alcoolemie de 0,92 la mie în aerul expirat.

Tot la finele săptămânii trecute, un şofer de 49 de ani, din Cuca, a picat proba cu etilotestul, care a arătat că avea o alcoolemie de 0,75 la mie în aerul expirat.

Şi cum Galaţiul nu putea lipsi de pe lista neagră a chefliilor cu permis, două cazuri au fost contabilizate aici în decurs de câteva ore. Un şofer de 67 de ani s-a ales cu dosar penal pentru o alcoolemie în aer de 0,54 la mie, în timp ce un altul, de 24 de ani, va rămâne pieton şi se va alege cu cazier pentru o concentraţie de "numai" 0,45 la mie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.