Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Două persoane, rănite din cauza neatenţiei

Neaprecierea corectă a distanţei regulamentare în trafic a fost cauza comună care a dus la producerea a două accidente rutiere în nordul judeţului, soldate cu tot atâtea victime.

Un prim eveniment a avut loc la Tecuci, şi a implicat trei autoturisme. Cel indicat ca răspunzător de impact a fost un şofer de 40 de ani, care nu a respectat distanţa faţă de autoturismul aflat în faţa sa şi l-a lovit, proiectându-l într-o altă maşină. În urma impactului, o tânără de 27 de ani, aflată la volanul celei de-a treia maşini, a fost rănită şi a ajuns la spital.

Pe mâinile medicilor a ajuns şi un bărbat de 48 de ani, rănit într-un accident la Matca. Bărbatul se afla într-o căruţă cu care se deplasa pe DJ 251 şi care a fost acroşată de un autotractor cu semiremorcă, condus de un basarabean de 43 de ani. Din câte se pare, impactul în urma căruia căruţaşul a fost rănit a fost posibil din cauză că şoferul, care a depăşit atelajul, nu a apreciat corect distanţa şi a acroşat vehiculul cu tracţiune animală la revenirea pe banda de mers.

În ambele cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.