Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Trei răniţi, în accidente la indigo

Trei persoane au fost rănite în două accidente rutiere petrecute în acelaşi timp, pe raza comunei Cudalbi. Cauza comună a evenimentelor, soldate cu răsturnarea vehiculelor implicate a fost neadaptarea vitezei la carosabilul acoperit cu polei. Primul înregistrat a fost accidentul provocat de o şoferiţă de 48 de ani, din comună, care a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Atât ea, cât şi o pasageră de 47 de ani, aflată pe locul din dreapta faţă, au fost rănite şi transportate la spital. La doar câteva sute de metri distanţă, un alt accident s-a soldat cu rănirea unui bătrân de 71 de ani, pasager într-o maşină care, de asemenea, a derapat din cauză că şoferul de 28 de ani nu a adaptat viteza. Pasagerul a suferit leziuni uşoare şi nu a rămas internat în spital. În ambele cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.