Gălăţeancă moartă într-un incendiu
O femeie de 60 de ani din Galaţi a murit în propria locuinţă din cauza unui incendiu izbucnit sâmbătă seară. Cei care au sesizat fumul care ieşea din garsoniera aflată la etajul al doilea al unui bloc din Micro 40 au fost vecinii, care sunat la pompieri. La faţa locului au ajuns două autospeciale şi o ambulanţă, militarii reuşind ca în circa zece minute să stingă focul care afectase câteva piese de mobilier din cameră. Din nefericire, pentru proprietara care locuia în garsonieră nu s-a mai putut face nimic, ea fiind găsită decedată, cu câteva arsuri şi foarte posibil, intoxicată cu fum.
"Din primele verificări s-a constatat că incendiul a izbucnit de la o ţigară aprinsă, focul afectând un fotoliu şi o comodă", a precizat lt col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Urmează ca medicii legişti să stabilească cu exactitate circumstanţele care au dus la decesul femeii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.