Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățenii au ieșit în stradă pentru  independența justiției. Abrogați, și-apoi plecați! (FOTO şi VIDEO)

Peste 200 de gălățeni s-au adunat duminică seară pe esplanada din fața Prefecturii pentru a protesta împotriva Ordonanței 7, act normativ care ar urma să consfințească, negru pe alb, implicarea factorului politic în activitatea magistraților și implicit în buna funcționare actului de justiție. Înarmați cu pancarte, lozinci și drapele, manifestanții au înfruntat frigul și au strigat împotriva guvernanților, exprimându-și în același timp solidaritatea față de magistrați și de independența acestora cu texte de genul ”Nu vrem să fim conduși de hoți! și ”Rezistați, magistrați!”.  Gălățenii prezenți la protest le-au cerut guvernanților să abroge controversata ordonanță și să renunțe la putere. ”Am tot îndurat, dar cât să mai suportăm? Nu s-a schimbat nimic în acești ani, am rămas în comunism, sunt aceiași lupi în blană de oaie!”, ne-a spus unul dintre manifestanți. Pe esplanada de la Prefectură au fost afișate, timp de mai bine de o oră, bannere pe care scria ”corupții și infractorii cercetează procurorii și judecătorii”, dar și ”ziua în care vom ceda este ziua în care vom muri”. În jurul orelor 19,00 manifestanții, escortați de jandarmi , au plecat în marș pe străzile Domnească și Brăilei, spre Palatul Justiției. Pe parcursul protestului nu s-au înregistrat incidente.

{youtube}mPdMVXwbq8g{/youtube}

{youtube}6KSCf6gMiGg{/youtube}

{gallery}protest24feb2019{/gallery}

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.