Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A apărut STOP-ul în intersecţia cu mai multe priorităţi

La trei săptămâni după ce indicatorul STOP de la intersecţia străzilor Alexandru Davila şi Maramureş a dispărut, lăsând loc unui pericol imens de accidente, situaţia a fost, în sfârşit, remediată! Aspectul asupra căruia "Viaţa liberă" a scris în ediţia din data de 28 martie, ca urmare a sesizărilor mai multor cetăţeni care locuiesc în zonă, nu cunoscuse nici în dimineaţa zilei de joi, 4 aprilie, nicio modificare. Aşa că am încercat să aflăm de la reprezentanţii Primăriei în cât timp se va soluţiona o problemă care nu necesita mult timp şi investiţii majore. Vestea că serviciile de resort abia aflaseră de lipsa semnului a fost însoţită de promisiunea rezolvării în regim de urgenţă.

"Primăria a fost sesizată ieri (n.r. 3 aprilie) despre dispariţia indicatorului din intersecţia străzilor Al. Davila şi Maramureş. Au fost demarate în regim de urgenţă adresele necesare, astfel că astăzi sau cel târziu mâine (n.r. vineri), indicatorul va fi montat de angajaţii Ecosal", ne-a asigurat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

În mai puţin de o oră, angajaţii Ecosal au ajuns în zona indicată şi au montat, pe stâlpul deja existent, indicatorul menit să îi avertizeze pe şoferii care coboară pe Davila să oprească pentru a evita coliziunile cu maşinile care, de cele mai multe ori, vin în viteză pe Maramureş şi virează stânga pentru a urca spre Mihai Bravu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.