Şi-a căptuşit maşina cu ţigări
G.S., cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier. Bărbatul se afla la volanul unui autoturism Renault, înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc, s-a efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, ocazie cu care echipa formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunse, în spaţii special amenajate, în podeaua şi plafonul autoturismului, 97.600 de ţigarete (4.880 de pachete), de provenienţă duty-free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 4.392 de lei şi a autoturismului, în valoare de 18.000 de lei, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 10.000 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.