Sirenele, în vacanţă de 1 Mai
Exerciţiul "Miercurea sirenelor", prin care toate sistemele de alarmare publică din ţară sunt acţionate la începutul fiecărei luni, a fost suspendat ieri, de 1 Mai. Decizia a fost luată la nivel naţional pentru ca cetăţenii să îşi poată petrece în linişte ultima zi liberă a minivacanţei de Paşti şi 1 Mai, fără a fi deranjaţi, între orele 10,00 şi 11,00, de sunetul sirenelor. Derularea exerciţiului va fi reluată din prima miercuri a lunii iunie, dau asigurări reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
"Acest program a fost lansat de instituția noastră încă de acum doi ani și este destinat verificării sistemului de alarmare a populaţiei despre iminenţa unui pericol şi, implicit, dezvoltării reacţiei cetăţenilor în situaţii de protecţie civilă. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor. Asigurăm opinia publică asupra necesităţii şi utilităţii derulării permanente a acestor antrenamente lunare", a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.