Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viteza ucide! Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat cu maşina

Accident extrem de grav astăzi dimineaţă, pe DJ 251, între Pechea şi Costache Negri! Un tânăr de numai 24 de ani, din Pechea, aflat la volanul unei maşini, şi-a pierdut viaţa după ce autoturismul cu care abia ieşise din localitatea de domiciliu s-a răsturnat în afara carosabilului. Potrivit primelor concluzii, cauza accidentului ar fi fost neadaptarea vitezei într-o curbă. 

"Conducătorul auto nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, pierzând controlul volanului şi ajungând într-un şanţ de pe partea dreaptă a sensului de mers. Autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului, conducătorul auto a decedat", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Trupul neînsufleţit al tânărului şofer a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Deocamdată, poliţiştii nu ştiu dacă acesta se afla sub influenţa alcoolului. Ei au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.