Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din opt judeţe, inclusiv Galați

Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe râuri din opt judeţe, avertizare valabilă până luni la ora 14,00, dar şi avertizări cod galben de inundaţii pe râuri din 35 de judeţe, până luni noaptea, 10 iunie 2019.

Codul portocaliu a fost emis pentru râuri din Vaslui, Galaţi, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea, Constanţa şi Tulcea. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare până luni la ora 6,00 pe unele râuri din judeţele Vaslui, Neamţ, Bacău şi Galaţi.

De asemenea, până luni la ora 24,00, a fost emis un cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.

Bazinele hidrografice afectate sunt Someşul Mare, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.