Reglare de conturi în magazin
O bătaie în toată regula s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 29 de ani şi reţinerea a doi bărbaţi, marţi, la Drăguşeni. Conflictul s-a petrecut într-un magazin sătesc de pe raza comunei, victima fiind lovită cu pumnii şi cu o sticlă. Incidentul a ajuns la urechile poliţiştilor, sesizaţi prin 112, care ajunşi la faţa locului au stabilit că, "pe fondul unui conflict mai vechi, victima a fost agresată de doi consăteni, de 19 şi 29 de ani, care au lovit-o cu pumnii şi cu o sticlă, în zona capului". Bărbatul agresat a avut nevoie de îngrijiri medicale, el fiind transportat la spital pentru investigaţii şi tratament. Bătăuşii au ajuns şi ei pe mâna autorităţilor, poliţiştii reţinându-i pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.