Pesta porcină a ajuns la Munteni
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit din nou, joi după-amiază, pentru a aproba Planul de măsuri la suspiciune ca urmare a apariţiei unui nou focar de pestă porcină africană în judeţul Galaţi. De data aceasta, prezenţa virusului a fost confirmată într-o gospodărie de la marginea comuna Munteni.
„S-a decis uciderea preventivă a celor 38 de suine din această gospodărie, în această după-amiază (joi - n.r.), interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala, interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA, instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar", se arată în decizia luată în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.