Şoferii beţi, pericole în trafic
Năravul din fire nu are lecuire, doi şoferi din Galaţi dând dovadă de inconştienţă crasă înainte de a se urca la volan, la interval de câteva ore. Unul dintre ei, un gălăţean de 46 de ani, a fost tras pe dreapta pe o stradă din Tuluceşti de un echipaj de poliţie care a observat că maşina condusă de acesta se deplasa sinuos. Motivul pentru care cel aflat la volan nu reuşea să ţină dreaptă direcţia a reieşit la testarea cu etilotestul: avea 1,49 la mie alcoolemie în aerul expirat, ceea ce i-a atras pe loc suspendarea permisului şi un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
În acelaşi păcat a căzut şi un tânăr de 23 de ani, din Cosmeşti, la care, probabil, poliţiştii nu ar fi ajuns, dacă nu ar fi fost implicat într-un eveniment rutier. Maşina condusă de acesta s-a tamponat cu un alt autoturism pe DE 581 şi, pentru că cei doi şoferi nu au ajuns la o înţelegere, s-a cerut ajutorul poliţiei. Agenţii au constatat că şoferul de 23 de ani avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,65 la mie, ceea ce i-a atras un dosar penal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.