Avertizare de ploi până vineri dimineaţă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vremea rea, în vigoare până vineri dimineaţă, în toată ţara. Cantităţile de apă vor depăşi 30-40 l/mp în Moldova, Dobrogea şi Muntenia.
Potrivit ANM, joi va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est şi în zonele montane. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sudul şi în estul ţării vor fi însoţite trecător de descărcări electrice.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali 30-40 l/mp.
Atenţionarea meteorologilor este valabilă până vineri, la ora 9.00.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informarea şi, dacă se va impune, va emite şi coduri de vreme severă pentru zonele ce vor fi afectate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.