Şoferiţă beată şi fără permis
O femeie în vârstă de 36 de ani s-a făcut de ruşine şi a devenit protagonista unui dosar penal, după ce a fost prinsă în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei care au depistat-o au fost poliţiştii de la Tecuci, care au oprit maşina condusă de femeie pe o stradă din municipiu, în miez de noapte. În urma verificării cu aparatul Drager, a reieşit că femeia avea o alcoolemie de 0,65 la mie în aerul expirat. Mai mult, şoferiţa figura în baza de date a poliţiei ca având permisul suspendat, ca urmare a unei abateri anterioare. Ea este cercetată acum pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.
Tot în zona Tecuciului, la Matca, a fost depistat şi un şofer de 51 de ani, care a riscat să plece la drum după ce a consumat alcool. Etilotestul a arătat, în cazul lui, o valoare de 0,60 la mie, motiv pentru care este cercetat penal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.