Ziua Armatei, la Muzeul de Istorie
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", în parteneriat cu Centrul Militar Judeţean şi Şcolile Gimnaziale Nr. 24 şi 26, organizează la Secţia Lapidarium, strada Maior Iancu Fotea, nr. 2 bis, pe 18 octombrie, între orele 9,00 şi 12,00, activitatea educaţională intitulată "Ziua Armatei României". Activitatea este prilejuită de Ziua Armatei Române (25 octombrie), ocazie cu care muzeograful Valentin Bodea va prezenta episoade semnificative din luptele purtate de Armata Română în Primul şi în Al Doilea Război Mondial. Locotent-colonelul Silviu Ivaşcu, plutonierul-adjutant principal Andrei Oprea şi plutonierul-adjutant principal Costel Focşa vor prezenta oferta educaţională a Armatei Române, iar locotenentul Rareș David le va vorbi celor prezenți despre activitatea militarilor români în teatrul de operații din Afganistan. Militarii Garnizoanei Galați vor expune pe platoul din fața Muzeului de Istorie armament de infanterie, fotografii din teatrele de operații şi din alte activităţi cu specific militar.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.