Motociclist rănit de o şoferiţă neatentă
Un tânăr de 22 de ani, din Galaţi, a fost rănit după ce motocicleta pe care o conducea pe o stradă din centrul oraşului a întâlnit un autoturism care nu i-a acordat prioritate. Accidentul s-a petrecut, potrivit poliţiştilor, din cauză că cea care conducea autoturismul, o femeie de 32 de ani, nu s-a asigurat la ieşirea de pe strada Alexandru Davila şi a tăiat calea motocicletei conduse de tânăr, pe strada Mihai Bravu. Motociclistul ar fi încercat să evite coliziunea în ultimul moment, dar virajul brusc l-a făcut să se dezechilibreze şi să se izbească violent de carosabil. Din fericire, leziunile suferite nu au necesitat internarea în spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.