Incendiu pe o barjă a Navrom Galaţi
O barjă încărcată cu bauxită, aparţinând Navrom Galaţi, a luat foc, pe Dunăre, în judeţul Brăila, între Chiscani şi Tichileşti. Imediat s-a dat alarma şi la faţa locului au fost direcţionate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două bărci şi o ambulanţă SMURD. Cele opt persoane care se aflau pe barjă au fost evacuate, astfel că incidentul nu s-a soldat cu victime.
Pompierii au primit ajutor atât de la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi de la Poliţia Transporturi. „Militari din Forţele Navale Române, aflaţi pe vedeta blindată Smârdan care se întorcea de la exerciţiul „Danube Protector”, au acordat primul ajutor şi au acţionat pentru limitarea incendiului izbucnit la bordul împingătorului SIDEX 2, una dintre cele şase nave ale unui convoi al NAVROM Galaţi, în amonte de Brăila”, au explicat Forţele Navale Române.
Incendiul a fost lichidat după mai multe ore, pompierii urmând să stabilească şi cauzele producerii acestuia.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.