Au furat o barcă pentru a pescui ilegal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti – I.T.P.F. Iaşi, în baza relaţiilor de cooperare, au fost informaţi de către poliţiştii de frontieră din Republica Moldova despre faptul că două persoane au trecut ilegal frontiera de stat, din Republica Moldova în România, cu ajutorul unei ambarcaţiuni.
Imediat, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zona indicată, unde au observat, abandonată la malul râului Prut, o barcă din lemn, în care se aflau un dispozitiv de produs impulsuri electrice, un acumulator auto şi doi saci, ce conţineau 38 de kilograme de peşte, speciile somn şi crap.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, oamenii legii au constatat că cele două persoane au parcurs un traseu prin vegetaţie, au sustras o ambarcaţie ancorată la malul apei pe care au folosit-o pentru întoarcerea pe malul moldovenesc.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj piscicol – electric, trecere ilegală a frontierei de stat şi furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.