Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a băgat ”la răcoare”, de ziua lui

Un tânăr de 17 ani, din Tecuci, a făcut gafa vieţii lui încercând să îşi organizeze ziua de naştere cu ajutorul jandarmilor. Băiatul a sunat la 112, cerând ajutorul forţelor de ordine, după ce s-a certat cu un amic pe marginea listei de invitaţi pe care voia să îi cheme la petrecere. Planurile au luat însă o turnură cu totul neaşteptată, în momentul în care militarii au ajuns la uşa apelantului, pentru a-l "pedepsi" pe amicul certăreţ, un adolescent în vârstă de 16 ani. Echipajul de intervenţie avea să constate că sărbătoritul avea probleme mult mai mari decât prietenul care-i devenise duşman, adresându-i injurii şi ameninţări. Figura în baza de date ca dat în urmărire generală după emiterea, pe numele lui, a unui mandat de executare a unei pedepse de un an într-un centru de reeducare, pentru că săvârşise o faptă penală, iar până la momentul aniversării poliţia nu îi dăduse de urmă. "Tânărul de 16 ani care şi-a ameninţat prietenul a fost sancţionat contravenţional de către jandarmi, iar apelantul a fost predat poliţiei, pentru a fi condus la centrul de reeducare, în vederea executării pedepsei", a conchis lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.