Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Max a coborât pânzele şi a păşit Dincolo

Ne-a părăsit, retras de ceva vreme, cu demnitate, în suferinţele sale, un vajnic om al Dunării, comandantul de vas Maximilian Popescu Vella, scriitor de cărţi dedicate oraşului şi navigaţiei, iniţiator al multor proiecte. Unele, precum reconstituirea Pânzarului moldovenesc, reuşite, incredibil, în ciuda costurilor şi obişnuitei birocraţii şi leni şi suficienţei noastre mioritice. Pânzarul nu a fost respectat şi zace, portul nostru este uitat, comandantul acesta entuziast, cu suflet minunat, dispare şi el! Este cel care a venit şi cu ideea fondării târgului de carte Axis libri, ajuns festival prin implicarea unor gălăţeni şi negălăţeni deschişi la idei.
N-a avut parte să îşi vadă înfăptuit şi un festival de film gălăţean dedicat lui Eminescu…
O vreme s-a implicat şi în tradiţia, acum abandonată din nefericire, a jocurilor marinăreşti la Dunăre.
Născut la  21 ianuarie 1942, a urmat Şcoala de Ofiţeri Marina Comercială. A fost marinar la Navrom şi APDM. A regizat 150 de filme documentare şi documentar-artistice de scurt metraj, a cucerit numeroase premii naţionale pentru filmele sale, a publicat 15 cărţi de specialitate navală şi de beletristică. S-a implicat în viaţa culturală a cetăţii şi a ştiut să admire şi să sprijine pe cei car făceau bine în cultură. Oamenii precum el se împuţinează! Dumnezeu să-l odihnească pe corăbiile Cerului, în ape liniştire. Adio, Max, drag şi generos prieten!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.