Alocaţiile se vor dubla de la 1 august
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, până la 1 august. ”Vom creşte alocaţiile, cu siguranţă, la rectificarea bugetară”, a spus premierul. Ordonanţa a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară la solicitarea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, care a precizat că legea a fost aprobată ulterior promulgării bugetului de stat pe 2020 şi nu sunt prevăzute resurse financiare.
Solicitarea a fost aprobată de premierul Ludovic Orban. ”Apariţia intempestivă a acestui proiect ne-a creat o problemă foarte mare. Trebuie să ştiţi că efortul bugetar necesar pentru a susţine o nouă dublare este de peste 6 miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul trebuie să facă faţă creşterilor pensiilor şi salariilor conform legilor în vigoare. Sigur că ne dorim şi vom creşte alocaţiile. Practic, nici dacă am vrea, nu putem să facem acum acest lucru, pentru că intrarea în vigoare e ulterioară intrării în vigoare a bugetului. Avem posibilitatea de a face rectificarea bugetară numai după data de 1 iulie", a spus premierul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.