Accident grav la ”Flora”. Un gălăţean a murit după ce a traversat neregulamentar
Un accident rutier soldat cu moartea unui pieton a avut loc miercuri după-amiază, 29 ianuarie 2020, pe strada Gheorghe Asachi, la câţiva metri de trecerea de pietoni din dreptul complexului "Flora".
Un bărbat de 77 de ani a vrut să traverseze artera intens circulată printr-un loc nemarcat, dar nu s-a asigurat suficient. Pentru că ar fi ieşit brusc pe carosabil dintre două maşini parcate, nu a fost observat de şoferul unui autoturism, care l-a lovit în plin.
În urma impactului, bărbatul a suferit multiple leziuni, foarte grave, şi a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat de echipajul medical sosit de urgenţă la faţa locului, dar a murit la scurt timp după ce a fost transportat la spital.
Poliţiştii au stabilit că şoferul în vârstă de 37 de ani nu consumase alcool şi că avea toate documentele în regulă. Ei au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.