Pieton neatent, rănit în IC Frimu
Un tulcean de 53 de ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a traversat o stradă intens circulată din Galaţi fără să se asigure. Bărbatul ar fi vrut să treacă strada 1 Decembrie 1918 printr-un loc nemarcat şi nici nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă. A fost acroşat de un autoturism, al cărui şofer nu mai avut vreme să îl evite. Impactul i-a provocat pietonului multiple leziuni, care au necesitat transportarea la spital pentru investigaţii şi tratament. Poliţiştii au stabilit că nici el şi nici conducătorul auto nu se aflau sub influenţa alcoolului şi au deschis în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.