Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Arestat pentru că şi-a bătut familia

Un bărbat de 31 de ani din Bereşti a ajuns în spatele gratiilor, la capătul a numeroase episoade de violenţă la care şi-a suspus membrii familiei. Pentru că tânărul îşi agresa frecvent mama şi fratele, a fost evacuat încă din luna octombrie din casa în care locuia împreună cu aceştia, în baza unui ordin de protecţie emis de Judecătoria Tg. Bujor.

Timp de şase luni, ar fi trebuit să stea departe de casă şi de familia pe care o terorizase, dar nu a respectat interdicţia decât până la finele lunii ianuarie, când, într-o dimineaţă, a dat buzna în casă peste mama în vârstă de 70 de ani şi fratele lui, de 49 de ani. A forţat sistemul de închidere al camerei în care aceştia se aflau şi i-a bătut, după care a fugit. Oamenii au sesizat poliţia, care i-a dat de urmă fiului agresor abia zilele trecute. Bătăuşul a fost reţinut pe loc şi dus din nou în faţa judecătorilor, care au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru încălcarea ordinului de protecţie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.